09 Octombrie 2017Sursa: IPJ Mehedinti

BULETIN DE PRESA 09.10.2017

CERCETAŢI PENTRU TĂIERE FĂRĂ DREPT ŞI FURT DE ARBORI

 

La data de 07.10.2017, ora 20:30, poliţiştii Secției nr. 2 Poliție Rurală Șimian, au depistat doi bărbaţi în vârstă de 40, respectiv 45 de ani, care au tăiat fără drept și au sustras din pădurea extravilanului comunei Prunișor, material lemnos de esență cer și gorun.

Pe numele celor doi au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, respectiv, furt de arbori. 


La data de 08.10.2017, ora 15:15, poliţiştii Postului de Poliție Gogoșu,  împreună cu poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Rurală Şimian, şi poliţiştii SPFR PF II, au depistat, în pădurea din extravilanul localității Burila Mică, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Devesel, în timp ce tăia ilegal de pe picior arbori de esență salcâm, cu un fierastrău mecanic (drujbă).               

În urma verificărilor efectuate împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Vînju Mare, s-a stabilit faptul că persoana în cauză tăiase, în total,  49 de arbori, o parte dintre aceștia tarnsportându-i la domiciliul său cu un atelaj.

Motofierăstrăul și materialul lemnos au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

 

 

 

CERCETAŢI PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER

 

La data de 09.10.2017, ora 02:15, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, au oprit pentru control, pe strada Orly din municipiu, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin.

Procedând la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentraţie alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

         Pe numele persoanei în cauză a fost întocmit dosar penal.


La data de 08.10.2017, ora 09:30, poliţiştii Postului de Poliţie Iloviţa, au oprit pentru control, pe strada principală din localitate, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani din Iloviţa.

Procedând la verificarea acestuia în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că persoana în cauză figurează ca având dreptul de conducere suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal.  


La data de 08.10.2017, ora 19.00, poliţiştii Secției nr. 1 Poliție Rurală Izvoru Bîrzii, s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unui accident de circulatie pe DN 67, în localitatea  Cocorova, comuna Șișești, județul Mehedinți, din care au rezultat numai pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul ca autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Șișești, județul Mehedinți, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          În cauză s-a întocmit dosar penal.  


La data de 08.10.2017, ora 19.00, poliţiştii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Strehaia au oprit pentru control, pe DJ 606A, în localitatea Dumbrava, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani din aceeaşi localitate.

Procedând la testarea persoanei în cauză cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal. 


La data de 08.10.2017, ora 12:45, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin, au oprit pentru control, pe Bulevardul I.C. Brătianu din localitate, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Malovăț.

Procedând la verificarea autoturismului în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta figurează ca fiind neînmatriculat, motiv pentru care, pe numele persoanei în cauză a fost întocmit dosar penal.