SCURTĂ ISTORIE A POLIŢIEI MEHEDINŢENE
Ca activitate prestată în folosul oamenilor, munca de poliţie este veche şi în Mehedinţi, ca pretutindeni. Se ştie că noţiunea însăşi de poliţie derivă de la grecescul πολιτία, care înseamnă activitate de stat (legată de πóλις) sau, în termeni moderni, activitate de interes public.
La conţinutul actual, noţiunea a ajuns de-a lungul epocii moderne, concomitent cu cristalizarea şi consolidarea teoretică şi practică a principiului separaţiei puterilor în stat.
Până la acest stadiu, în cursul epocii feudale, deşi documentele sunt puţine, sunt atestate activităţile iniţiate de domnie pentru buna chivernisire a ţării, pentru liniştea şi siguranţa acesteia, sens în care au concurat numeroase instituţii şi funcţii cum au fost acelea ale zapciilor, vornicului, ispravnicilor de plasă, pârcălabilor, vătafilor de sate, iuzbaşilor, juraţilor, vameşilor, gornicilor, catanelor de obşti, slujitorilor, cetelor de panduri, căpitanului de judeţ, plăieşilor, vătafilor de plăieşi, vătafului de plai, polcovnicilor şi altele de mai mică însemnătate.
Ca instituţie modernă, poliţia a fost introdusă în Ţara Românească în 1831 de Regulamentul organic care, după cum se cunoaşte, între alte, a impus separarea puterilor în stat, a abolit pedeapsa cu moartea şi tortura şi a permis organizarea activităţilor de interes public pentru guvernarea, administrarea şi gospodărirea treburilor obşteşti.
Regulamentul organic a prevăzut, în cele şaptesprezece oraşe reşedinţe de judeţ ale ţării, înfiinţarea instituţiei poliţmaisterului, pus sub ascultarea cârmuitorului de judeţ. În Mehedinţi, această instituţie s-a înfiinţat în iulie 1831 la Cerneţi, singurul oraş din judeţ la acea dată şi reşedinţa acestuia. Poliţmaistrul de aici era pus în slujba unei aşezări cu 320 de familii, respectiv, 1748 de locuitori, care dispuneau de 320 de case, 2 mori de apă şi 7 „fabrici”, de fapt tăbăcării şi manufacturi de făcut lumânări. Poliţmaistrul desfăşura nu numai activităţi strict poliţieneşti, îngrijindu-se de fapt de tot ceea ce însemna liniştea şi siguranţa târgului, inclusiv paza împotriva incendiilor.
Sub aspectul competenţei, până la legea comunală din 1864, Poliţia oraşului Cerneţi a fost o poliţie administrativă. În subordinea poliţmaistrului se aflau şase sau mai mulţi dorobanţi, apoi trei epistaţi de culori, coşari, personalul comenzii de foc (tulumbagii, sacagii), străjeri de noapte, şeful arestului (închisorii), lampagii răspunzători de iluminatul public, comisari şi un copist pentru ţinerea cancelariei. Cu atributele sugerate de personalul său, Poliţia de la Cerneţi a funcţionat până la 31 martie 1885, când aşezarea a încetat să mai fie oraş, devenind cartier al Severinului.
Foarte probabil, în Noul Oraş Severinul poliţia administrativă a fost înfiinţată în 1845, deci la peste un deceniu de la punerea pietrei de temelie a acestuia, având aceleaşi atribuţii ca şi instituţia similară de la Cerneţi. Pe măsură ce oraşul a crescut, a evoluat şi instituţia poliţienească de aici. În 1860 Poliţia din Severin a fost înălţată la rangul de prefectură, condusă de un prefect şi un ajutor, iar în subordine avea câteva structuri importante ca de pildă comanda de foc, arestul, straja, iar din anul 1849, ca efect al revoluţiei, şi evidenţa străinilor.
În epoca lui Alexandru Ioan Cuza, în conformitate cu legea comunală din 1 aprilie 1864 şi cele care i-au urmat, în judeţ au fost înfiinţate şi poliţii comunale urbane în localităţile orăşeneşti: Cerneţi, Severinul, Baia de Aramă şi Strehaia. Modul de organizare şi funcţionare a acestor poliţii a fost stabilit de primarii şi consiliile comunale ale oraşelor respective, în funcţie de voinţa şi judecata lor, de resursele financiar-bugetare de care dispuneau şi de tradiţia poliţienească a locului. Adesea poliţia comunală a fost confundată cu poliţia administrativă cu care a funcţionat în paralel până la începutul secolului al XX-lea. În aceeaşi perioadă, la Vârciorova, punctul de frontieră între România şi Imperiul austro-ungar, a fost înfiinţată o poliţie a gării de aici, probabil în 1885, după denunţarea convenţiei comerciale dintre statul român şi imperiul bicefal, pentru apărarea intereselor economice şi naţionale ale României într-o zonă sensibilă şi cu probleme specifice. După primul război mondial, nemaiavând un obiect de activitate, a fost desfiinţată.
Între timp, locul, rolul, structura organizatorică şi atribuţiile poliţiei au fost reglementate într-o perspectivă modernă printr-o succesiune de acte normative de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, între care legea din 1903 a lăsat o amintire de neşters. Potrivit acesteia, Poliţia oraşului Turnu Severin a fost organizată în trei servicii: interior, exterior şi al sergenţilor de oraş. Personalul său era selecţionat, angajat şi pregătit de către Ministerul de Interne, pus sub conducerea prefectului şi la dispoziţia şefului de poliţie orăşenească şi plătit de minister sau prefectura judeţului de la bugetul oraşului, primăria având obligaţia prin lege să subvenţioneze bugetul M.I. cu sumele aferente, precum şi cu cheltuielile pentru aprovizionarea materială necesară poliţiei din oraş. În această epocă, instituţia avea un serviciu administrativ, trei secţii cu câte un comisar, un comisariat la gara C.F.R., unul în suburbia Cerneţi, un comisar pentru citaţii şi îndeplinirea procedurilor, un subcomisar pentru lucrările statistice, un comisar pentru toate cercetările, plus un comisar şi un subcomisar cu alte însărcinări. La rândul său, serviciul sergenţilor de oraş era încadrat cu 80 de persoane, număr ce a variat în sus sau în jos în raport cu necesităţile operative şi posibilităţile de plată ale primăriei.
O etapă nouă în viaţa poliţiei mehedinţene a fost deschisă de legea din 8 iunie 1929 pentru organizarea poliţiei generale a statului, în conformitate cu care la Turnu Severin a funcţionat o chestură de poliţie, iar în oraşele Baia de Aramă şi Strehaia poliţii orăşeneşti (detaşamente). Până în 1949, într-un cadru legislativ modificat în 1936, 1937, 1939 şi 1940, dar în raport şi cu gradul oraşului în ierarhia administrativă a ţării, la Turnu Severin şi-a desfăşurat activitatea o poliţie orăşenească (1929-1936), o poliţie municipală (1936-1938), o poliţie de reşedinţă (1938-1940, 1940-1946), o chestură de poliţie (din 1946 până în 1949) şi chiar o poliţie judeţeană în anul 1940, în baza unui decret-lege din 12 iulie. De-a lungul acestui interval de timp. structurile componente s-au dezvoltat permanent, în rândul lor făcându-şi apariţia serviciile siguranţei şi cel judiciar, organizate ca birouri, compartimentele M.O.N.T. şi cartea imobiliară, biroul circulaţiei şi biroul controlului străinilor, ultimul creat în august 1940, după cedările teritoriale de tristă amintire suferite de România în vara acelui an. De asemenea, în subordinea poliţiei s-au aflat şi cei 150 de gardieni publici, al căror rol a sporit în timpul războiului, când aceştia au avut de asigurat controlul situaţiei operative pe străzile oraşului, în condiţii de camuflaj.
Ca reper pentru dimensiunea poliţiei severinene la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de precizat că al 15 august 1945 aceasta avea un aparat compus din 206 de funcţionari, respectiv un şef de poliţie, un secretar, 3 comisari, 8 comisari ajutori, 14 agenţi, un şef de birou, un arhivar ajutor, 4 impiegaţi, un translator, 3 dactilografi, 3 telefonişti, un şef de detaşament gardieni, un şef de secţie, 2 oameni de serviciu şi 143 de gardieni publici.
În timpul războiului instituţia a avut de rezolvat misiuni grele şi de mare diversitate, între care de o însemnătate aparte au fost primirea, repartizarea, cazarea şi evidenţa populaţiei refugiate, pentru a doua oară, din Basarabia şi Bucovina, aşa cum în 1940 o făcuse cu cea din Ardealul de Nord. Un moment de cumpănă s-a petrecut în noaptea de 15/16 aprilie 1944, când bombardamentele aliate au provocat mari distrugeri oraşului Turnu Severin, poliţia pierzându-şi şi ea imobilul de pe Bulevardul Carol I 19 împreună cu arhiva operaţională.
În 1948, cu un an înainte de restructurarea sa radicală potrivit noilor comandamente ale societăţii româneşti şi transformarea în miliţie, Poliţia din Turnu Severin dispunea de şapte structuri funcţionale: Cabinet, Personal, Contabilitate, M.O.N.T., Poliţia administrativă, Biroul populaţiei şi al cărţii de imobile, Poliţia judiciară, iar din 15 septembrie 1948 şi biroul de statistică. În subordinea ei se mai găseau: detaşamentele (comisariatele) de poliţie Baia de Aramă şi Strehaia – câţiva ani fusese un asemenea detaşament şi în insula Ada Kaleh -, precum şi birourile din gara C.F.R. şi port. Între timp, la 5 septembrie 1947, biroul siguranţei se despărţise de poliţie, fiind organizat ca Serviciul judeţean de siguranţă Turnu Severin, subordonat Inspectoratului de siguranţă Craiova.
În anul 1949, poliţia ca instituţie de tradiţie şi structurile similare ce aminteau de vechiul regim s-au desfiinţat şi, după model sovietic, a luat naştere miliţia populară. În acel an, din chesturile şi poliţiile din oraşele reşedinţă de judeţ au fost create miliţii judeţene, inclusiv, evident, la Turnu Severin, în timp ce fostele secţii şi sectoare de jandarmi au devenit circumscripţii de miliţie, iar posturile de jandarmi din comunele rurale au devenit posturi comunale de miliţie. Aceste structuri au funcţionat timp de mai bine de un an, după care, ca efect al reorganizării administrativ-teritoriale a ţării din 1950 pe regiuni şi raioane, pe teritoriul fostului judeţ Mehedinţi, corespunzător raioanelor înfiinţate, au fost create miliţiile raioanelor Baia de Aramă (1950-1964), Cujmir (1950-1960), Strehaia (1950-1968), Turnu Severin (1950-1968) şi Vânju Mare (1950-1968), subordonate Direcţiilor regionale de Miliţie Gorj (1950-1952) şi Craiova, respectiv Oltenia (1952-1968).
După revenirea ţării la organizarea administrativ-teritorială pe judeţe, în februarie 1968, reînfiinţarea judeţului Mehedinţi a prilejuit organizarea Miliţiei judeţene pe întinsul acestuia, mai întâi ca structură independentă, iar din 1972 ca parte a Inspectoratului Judeţean al M.I. Mehedinţi din care făcea parte şi Securitatea judeţeană. Sub aspect organizatoric, în subordinea Miliţiei judeţene s-au aflat miliţiile municipiului Drobeta-Turnu Severin, orăşeneşti Baia de Aramă, Orşova, Strehaia şi Vânju Mare, precum şi secţiile de la Gura Văii şi Porţile de Fier II, ultimele două pe perioada cât s-au construit hidrocentralele Porţile de Fier I şi II.
Cât a funcţionat, în conformitate cu reglementările şi comandamentele timpului, miliţia, indiferent de nivelul organizării ei în raport cu împărţirea administrativ-teritorială a ţării, a fost una din instituţiile de bază ale societăţii şi regimului politic căruia i-a servit interesele. Fireşte, va rămâne poate pentru multă vreme deschisă discuţia asupra legitimităţii sau ilegimităţii unora dintre actele săvârşite de instituţie împotriva populaţiei, ca urmare a exigenţelor comenzii politice la adăpostul regulilor ce au constituit aşa-numita legalitate socialistă.
După 1989, în contextul schimbărilor aduse de revoluţia din decembrie, procesul de prefaceri instaurat în societatea românească a cuprins şi întreaga infrastructură a instituţiilor de ordine. Chiar la 27 decembrie 1989, Decretul-lege nr. 2 F.S.N. a hotărât renunţarea la denumirea de Miliţie şi revenirea la denumirea tradiţională de Poliţie. Actul a avut o semnificaţie preponderent simbolică, paşii cu adevărat reformatori având să fie făcuţi în viitor, de-a lungul unui parcurs ce se ştia că va fi îndelungat şi nu fără greutăţi şi sacrificii pentru o parte a fostului aparat miliţienesc.
La nivel judeţean, cu unele mici oscilaţii de denumire, au fost create inspectoratele judeţene de poliţie ale căror atribuţii şi structură organizatorică, timp de 15 ani, s-au aflat şi se află într-o continuă schimbare şi perfecţionare în consens cu imperativele situaţiei operative din ce în ce mai complexe şi cu exigenţele integrării României în Uniunea Europeană.
Astăzi Poliţia mehedinţeană se înfăţişează ca o instituţie profund înnoită, pusă integral în slujba cetăţeanului şi de aceea cu o misiune cu atât mai nobilă şi mai grea. Respectaţi, dar cel mai adesea contestaţi, întrucât printre alte atribuţii o au şi pe aceea de a sancţiona, poliţiştii mehedinţeni, ca toţi confraţii lor întru profesiune din ţară, sunt produsul şi expresia societăţii în care trăiesc. Cu părţi bune dar şi cu aspecte negative, scopul muncii lor este convergent cu năzuinţele societăţii şi anume de a lovi criminalitatea indiferent sub ce formă s-ar prezenta ea, de a face din lumea de astăzi o lume mai sigură şi pe cât posibil mai pregnant întemeiată pe corectitudine şi merit.
