29 Septembrie 2017Sursa: IPJ Mehedinți

ÎNCEPE SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

Poliţia Română demarează, începând de luni, până vineri, ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii” – o acţiune la nivel naţional.

 

În perioada 02 - 06 octombrie 2017, se va derula, la nivel national, “SAPTAMANA PREVENIRII CRIMINALITATII“, unde, poliţiştii mehedințeni desfăşoară o serie de evenimente la numeroase unităţi de învăţământ,  centre comerciale şi spaţii de agrement.

 

De asemenea, în cadrul activităţilor vor fi implicate mai multe instituţii de la nivel local, precum Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Inspectoratului Şcolar Judeţean.

 

Luni 02 octombrie, la ora 11.00 – la Colegiul Tehnic “Decebal” din Drobeta Turnu Severin se va organiza o activitate de prevenire a delincvenței juvenile cu elevii claselor a IX-a și a X-a. Principalele probleme abordate vor fi comportamentele deviante asociate infracțiunilor de violență, furt, tâlhărie, amenințare, șantaj, etc.

 

Marţi 03 octombrie ora 11.00 și 12:00 – activități dedicate prevenirii victimizării minorilor.

 

Organizarea  de către polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Investigații Criminale, a unui seminar, la sediul Centrului de Tineret “Drobeta”.

La activitate, vor participa 55 de  elevi voluntari ai Direcției Județene pentru Sport și Tineret din Dr.Tr.Severin, ocazie cu care vor fi prezentate materiale pe suport CD, exemple din cazuistica poliției, discuții interactive,  distribuirea de pliante cu recomandari preventive, etc.

 

          Activitățile vor continua, astfel că, la ora 12:00, polițiștii, împreună cu elevii voluntari vor desfășura o activitate stradală în Drobeta Turnu Severin, ocazie cu care vor fi distribuite materiale preventive.

 

Miercuri 04 octombrie - ora 10.00 – activităţi dedicate prevenirii infractiunilor contra patrimoniului.

 

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu Serviciul de Ordine Publică și Poliția municipiului Orșova, va organiza o întâlnire la Clubul Pensionarilor din municipiul Orșova, ce va avea ca scop prevenirea infracțiunile de înșelăciune comise asupra persoanelor vârstnice.

Acțiunea va fi succedată începând cu ora 11:00, de o acțiune stradală în municipiul Orșova ce va consta în distribuirea de pliante și discuții cu cetățenii pentru prevenirea furturilor din locuințe având în vedere și Campania “Hoții sunt creativi. Fii preventiv!”

 

Joi 05 octombrie – ora 12.00 – activități dedicate prevenirii infracțiunilor  de violență în familie.

 

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Compartimentului de Proximitate, organizează o acțiune de informare și sensibilizare a opiniei publice în zona pietonală de promenadă de pe stradă Crișan, în scopul atragerii atenției asupra violenței din mediul familial îndreptate asupra femeilor și copiilor.

La activitate vor participa 15 elevi de la Colegiul Național “Gheorghe Țițeica” din Drobeta Turnu Severin.

 

Vineri 30 septembrie – ora 11,00 – activitati dedicate sigurantei rutiere.

 

Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, organizează un concurs cu tematică rutieră, în incinta unui hipermarket din municipiul Drobeta Turnu Severin, activitate ce se va încheia  cu  oferirea de premii și diplome participanților.

De asemenea, în parcarea hipermarket-ului se va desfășura o acțiune dedicată publicului larg, fiind prezentată tehnica din dotarea Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Serviciului Rutier.